Asasinul Joe (Nicolas Cage) merge în Bangkok pentru o sarcină ce va
dura aproximativ o lună de-a ucide patru persoane în numele mafiotului
local Surat. El angajează un pungaş pentru a fi omul său de legătură –
una dintre condiţiile „contractului” fiind că Joe nu se va întâlni
niciodată faţă-n faţă cu cei care-l plătesc. Contractele provenite de la
mafioţii locali sunt intermediate de Kong şi o dansatoare dintr-un club
de noapte, Aom, care se îndrăgosteşte de Kong între timp. Prima
execuţie a lui Joe este realizată în trafic, în care el se opreşte cu
motocicleta în faţa unei maşini şi-l execută pe individ cu un pistol
automat.
Planul său iniţial era să-l omoare pe Kong când va termina treaba cu
el, dar după ce acesta îi oferă informaţii despre cea de-a doua ţintă,
el decide să-l antreneze. Cea de-a doua ţintă este un gangster/agresor
sexual care cumpără fete tinere din Nord de la părinţii lor şi apoi le
vinde pentru a întreţine relaţii sexuale. Joe se furişează în luxoasa
casă a acestuia şi îl elimină. Mai târziu, Joe întâlneşte o farmacistă
surdă al cărei nume este posibil să fie Rain, însă nu se ştie exact, de
care devine foarte intrigat după o scurtă, dar profundă consultaţie.
În scurtă vreme se îndrăgosteşte nebuneşte de ea şi o întâlneşte apoi
pe mama ei, care nu este convinsă de vorbele pe care le spune el,
despre naţionalitate, profesie ori chiar nume. Din păcate, aventura
amoroasă dintre ei este întreruptă brusc atunci când Joe ucide două
persoane în prezenţa lui Rain. Înainte de-a elimina cea de-a treia
ţintă, cei care l-au angajat pe Joe doreşte să-l identifice şi să-l
cunoască în persoană, însă Joe îi avertizează că nu este un lucru tocmai
bun. Pentru uciderea celei de-a treia victime, Joe îl ia pe Kong să-l
asiste, însă lucrurile nu merg aşa cum plănuise şi apar complicaţii.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu